Acasă Evenimente Interviuri Revista Presei Naţionale Revista Presei Străine Parlamentul European Preşedinţia UE Economia europeană Analize şi comentarii Diverse Articole EURO - Sondaje
15 decembrie 2011 Afişări: 953 Comentarii: 0 Parlamentul European Print

Eurodeputaţii cer organizarea de noi alegeri, libere şi corecte în Rusia

Parlamentul European a cerut organizarea unor noi alegeri, libere si corecte, precum şi o investigare imediată şi completă a informaţiilor din rapoartele care se referă la frauda şi intimidarea folosite în alegerile din Rusia, la 4 decembrie, printr-o rezoluţie adoptată miercuri, 14 decembrie, comunică pagina oficială a legislativului european.

Eudeputaţii au salutat de asemenea demonstraţiile din Rusia ca expresie a voinţei populare-

Rezoluţia subliniază că desfăşurarea alegerilor au arătat că Rusia nu îndeplineşte standardele alegerilor aşa cum sunt ele definite de OSCE.

Deputaţii europeni şi-au exprimat adânca îngrijorare cu privire la rapoartele care indică fraudă, la analizele preliminare ale raportului OSCE/ODIHR privind încălcări procedurale, lipsa de imparţialitate a presei, hărţuirea monitorilor independenţi şi lipsa separaţiei dintre partid şi stat.

Rezoluţia subliniază că procesul de înregistrare a dus la excluderea mai multor partide din opoziţie şi a subminat serios libertatea de asociere, competiţia politică şi pluralismul încă de la început.

Parlamentul European a cerut organizarea de noi alegeri libere şi corecte după înregistrarea tuturor partidelor de opoziţie.

Deputaţii au condamnat represiunea de către poliţie a demonstraţiilor paşnice şi a cerur investigarea imediată şi completă a tuturor informaţiilor expuse in rapoartele privind fraudă si intimidare, precum şi penalizarea  celor găsiţi vinovaţi.

Parlamentul cere Preşedintelui Consiliului European, Preşedintelui Comisiei şi Înaltului Reprezentant pentru politică externă să ridice aceste chestiuni la Summitul UE-Rusia care se va desfăşura la 15 decembrie.

Deputaţii au reiterat preocuparea privind situaţia drepturilor omului în Rusia, absenţa statului de drept şi a unei justiţii independente.

Rezoluţia cere UE şi Rusiei să accelereze negocierea noului Acord de Parteneriat si Colaborare. Parlamentul European doreşte un Acord cu prevederi legale obligatorii care să includă toate domeniile legate de democraţie, statul de drept şi respectarea drepturilor omului.

Rezoluţia subliniază importanţa impulsionării parteneriatului energetic cu Rusia şi subliniază că furnizarea de resurse naturale nu trebuie să fie folosită ca instrument politic.

În final, rezoluţia mai subliniază că provocările internaţionale, în special cele legate de situaţia din Siria şi Iran, nu pot fi rezolvate fără o abordare coordonată care să includă şi Rusia.

sursa: Parlamentul European

Alte Știri
19 decembrie 2011 Eurodeputaţii vor întărirea legislaţiei UE privind sănătatea şi siguranţa la locul de muncă 16 decembrie 2011 Parlamentul European a aprobat rezoluţia privind libera circulaţie a muncitorilor români şi bulgari în UE 14 decembrie 2011 Eurodeputat român despre aderarea la Schegen: Să nu avem comportament de copii de grădiniţă în relaţia cu Olanda 13 decembrie 2011 "Permis unic" pentru muncitorii non-UE 13 decembrie 2011 „Flacăra Păcii” la Parlamentul European 12 decembrie 2011 Victimele agresiunilor vor avea posibilităţi de a se proteja şi în alte state UE 05 decembrie 2011 Parlamentul European a aprobat bugetul UE pentru 2012 02 decembrie 2011 În lupta cu "corupţia" în rândurile eurodeputaţilor a fost adoptat un nou "cod de conduită" 01 decembrie 2011 Deputat european: Italia şi Grecia sunt în spirala morţii 30 noiembrie 2011 Parlamentul European are o nouă "faţă" în spaţiul virtual
 

Comentarii ( 0 )

Trebuie sa fii logat pentru a putea comenta

Email

Parola
 Crează cont  Ai uitat parola?


Sondaj

Ce ţară din Parteneriatul Estic este în relaţii avansate cu UE?

Incarcare...

Vezi alte sondaje

Studiază Uniunea Europeană:

Accesează Dicţionarul European:

Accesează Biblioteca EUROPEANĂ:

Obiectivele Preşedinţiei poloneze a Uniunii Europene

Studiu: Problema transnistreană şi Integrarea Europeană a Moldovei. Rolul UE.

Realizat de Radu Vrabie, Director de Programe Asociaţia pentru Politică Externă

Studiu: Inventarierea şi Evaluarea Asistenţei Financiare acordate Moldovei de UE

Realizat de Victoria Boian, Coordonator de Programe Asociaţie pentru Politică Externă

Studiu: Impactul viitorului Acord de Liber Schimb între R.Moldova şi UE asupra sectorului agroalimentar din R.Moldova

Acest studiu încearcă să ofere propuneri detaliate în ceea ce priveşte implicaţiile pentru R. Moldova în domeniul comerţului exterior cu produse agroindustriale în procesul de negociere a Acordului de liber schimb (ALS) aprofundat cu UE.

EU – Moldova negotiations: What is to be discussed, what could be achieved?

Raport realizat de Cristian Ghinea (Director executiv al Centrului Român de Politici Europene) şi Victor Chirilă (Director executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă) privitor la relaţiilor UE-RM.

Studiu: Perspectivele de reformare a sectorului serviciilor de transport aerian din Republica Moldova

În studiul dat este evaluat impactul pe care îl va avea procesul de liberalizare a pieţei transportului aerian asupra principalilor actori de pe piaţa R. Moldova, inclusiv din perspectiva procesului de integrare europeană.

Studiu: Securitatea energetică a R.Moldova în contextul aderării la comunitatea energetică

Prezentul raport reprezintă o tentativă de analiză a procesului de aderare la Comunitatea Energetică
atât din perspectiva soluţiilor pe care acesta le oferă pentru asigurarea securităţii energetice, cât
şi din perspectiva provocărilor pe care le prezintă pentru sectorul energetic al RM.

Rezultatele Alegerilor în Parlamentul European

Afla totul despre rezultatele Alegerilor in Parlamentul European (4-7 iunie 2009)

EXPERT-GRUP: Comerţul cu Uniunea Europeană: progres pe timp de criză?

In ultimii ani comertul de marfuri cu UE a evoluat foarte pozitiv atat in termeni absoluti, cat si relativi. Cu toate ca anul 2009 a fost marcat de criza globala financiara... 

EUROMONITOR Nr. 16

Monitorizarea relatiilor RM-UE in contextul Parteneriatului Estic 

SUB ACOPERIREA IMPUNITĂŢII: Raport despre reacţia autorităţilor moldovenesti la violenţa poliţiei în timpul protestelor post-electorale din aprilie 2009

Acest raport reflecta raspunsul Fundatiei Soros-Moldova la violentele post-electorale din Aprilie 2009. 

RAPORTUL Comisarului pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, Thomas Hammarberg, privind evenimentele post-electorale din RM

In centrul atentiei Raportului este problema tratamentului persoanelor retinute in legatura cu acele evenimente. 

Carta Europeană a Libertăţii Presei

Carta europeana a libertatii presei a fost semnata la 25 mai, la Hamburg de 46 de jurnalisti si redactori sefi din 19 tari. Carta enumera libertatile de baza ale presei, dreptul jurnalistilor dar si al cititorilor la informatie si masuri de protejare a presei de presiunile autoritatilor.

Monitorizarea relaţiilor RM-UE în contextul Parteneriatului Estic

SUB ACOPERIREA IMPUNITATII: Raport despre reactia autoritatilor moldovenesti la violenta politiei in timpul protestelor post-electorale din aprilie 2009

EXPERT-GRUP: Comerţul cu Uniunea Europeană: progres pe timp de criză?

In ultimii ani comertul de marfuri cu UE a evoluat foarte pozitiv atat in termeni absoluti, cat si relativi. Cu toate ca anul 2009 a fost marcat de criza globala financiara...

Perspectivele de reformare a sectorului de telecomunicații din Republica Moldova în contextul negocierii creării Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător între RM şi UE


euobserver rss

Curs Valutar
Cursul BNM (MDL)
EUR 15.47
SEK 1.74
DKK 2.08
CZK 0.61
HUF 5.23
PLN 3.64
EEK 1.03
GBP 18.50
LTL 4.48
LVL 22.90
RON 3.57
BGN 7.91
HRK 2.04
TRY 6.59
RSD 14.58
ISK 0.96
CHF 12.83
NOK 2.01

Meteo
Bruxelles
-7 °C - 1 °C
Amsterdam
-7 °C - -1 °C
Ankara
-14 °C - -5 °C
Andorra la Vella
-5 °C - 3 °C
Atena
0 °C - 4 °C
Belgrad
-10 °C - -4 °C
Berlin
-11 °C - -4 °C
Berna
-7 °C - -1 °C
Slovacia
-7 °C - -2 °C
București
-19 °C - -12 °C
Budapesta
-8 °C - -2 °C
Chișinău
-18 °C - -11 °C
Copenhaga
-3 °C - -1 °C
Dublin
0 °C - 4 °C
Helsinki
-13 °C - -9 °C
Kiev
-24 °C - -16 °C
Lisabona
6 °C - 15 °C
Liubliana
-6 °C - -2 °C
Londra
1 °C - 4 °C
Luxemburg
-9 °C - -1 °C
Madrid
-2 °C - 13 °C
Minsk
-23 °C - -16 °C
Monaco
-1 °C - 3 °C
Moscova
-24 °C - -16 °C
Nicosia
3 °C - 13 °C
Oslo
-14 °C - -8 °C
Paris
-4 °C - 3 °C
Podgorica
-3 °C - 4 °C
Praga
-12 °C - -4 °C
Priștina
-14 °C - -8 °C
Reykjavik
2 °C - 4 °C
Riga
-19 °C - -12 °C
Roma
6 °C - 10 °C
San Marino
0 °C - 1 °C
Sarajevo
-12 °C - -7 °C
Skopje
-9 °C - -3 °C
Sofia
-18 °C - -9 °C
Stockholm
-7 °C - -2 °C
Talin
-20 °C - -12 °C
Tirana
-2 °C - 7 °C
Vaduz
-7 °C - 0 °C
Valletta
8 °C - 12 °C
Varșovia
-18 °C - -11 °C
Vatican
16 °C - 24 °C
Viena
-8 °C - -3 °C
Vilnius
-22 °C - -14 °C
Zagreb
-7 °C - -1 °C