Acasă Evenimente Interviuri Revista Presei Naţionale Revista Presei Străine Parlamentul European Preşedinţia UE Economia europeană Analize şi comentarii Diverse Articole EURO - Sondaje
13 decembrie 2011 Afişări: 617 Comentarii: 0 Evenimente Print

Atacuri cu bombă în Belgia

Autorităţile belgiene au confirmat moartea a cinci persoane şi rănirea altor 123 în atacul comis marţi în piaţa Saint-Lambert din centrul oraşului Liege, situat în estul Belgiei, anunţă Agerpres.

Ultima victimă este un copil în vârstă de numai 17 luni. Potrivit unor surse medicale, un alt copil, în vârstă de 23 de luni, ar fi decedat din cauza rănilor grave, ceea ce ar ridica la 6 numărul morţilor. Un tânăr de 20 de ani se află în stare critică în spital.

O serie de explozii s-au produs marţi, 13 decembrie, în piaţa Saint Lambert din centrul oraşului belgian Liege. În urma deflagraţiilor au decedat cel puţin doi oameni şi au fost răniţi câteva zeci de persoane, potrivit mass-media belgiene, citată de Adevărul.

Potrivit HLN, cifra răniţilor a crescut la 67. Mai devreme, procurorul general al oraşului Liege a declarat că cel puţin şapte persoane au murit în urma atacului şi alte 47 sunt rănite, potrivit hln.be.

Potrivit primelor informaţii, martorii de la locul atacului au declarat că au văzut un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani care a aruncat grenade chiar în staţia de autobuz din piaţa Place Saint Lambert, unul dintre cele mai aglomerate puncte ale oraşului belgian. Cel puţin două persoane sunt responsabile de atac.

sursa: ADEVĂRUL

Alte Știri
05 martie 2012 Parteneriatul Estic şi diaspora 05 martie 2012 Subcomitetului de cooperare RM-UE pe Economie și-a desfășurat lucrările la Chișinău 29 februarie 2012 Autorităţile locale au dificultăţi în ceea ce priveşte accesarea fondurilor europene 27 februarie 2012 Consultări regionale: "Viziuni asupra priorităţilor de integrare europeană şi cooperării transfrontaliere" 26 decembrie 2011 După "WIZZ AIR", R. Moldova este vizată de "Blue Air" 23 decembrie 2011 Огрызко: страны ЕС не могут понять роль Украины 21 decembrie 2011 Summit al liderilor europeni va avea loc la 30 ianuarie 2012 20 decembrie 2011 Eurodeputaţii dezbat propunerea de acord pentru o Uniune economică mai puternică 20 decembrie 2011 UE cere partidelor din R. Moldova să aibă un dialog constructiv pentru a putea alege preşedintele ţării 16 decembrie 2011 România caută sprijin în rândul statelor UE pentru cauza R. Moldova
 

Comentarii ( 0 )

Trebuie sa fii logat pentru a putea comenta

Email

Parola
 Crează cont  Ai uitat parola?


Sondaj

Ce ţară din Parteneriatul Estic este în relaţii avansate cu UE?

Incarcare...

Vezi alte sondaje

Studiază Uniunea Europeană:

Accesează Dicţionarul European:

Accesează Biblioteca EUROPEANĂ:

Obiectivele Preşedinţiei poloneze a Uniunii Europene

Studiu: Problema transnistreană şi Integrarea Europeană a Moldovei. Rolul UE.

Realizat de Radu Vrabie, Director de Programe Asociaţia pentru Politică Externă

Studiu: Inventarierea şi Evaluarea Asistenţei Financiare acordate Moldovei de UE

Realizat de Victoria Boian, Coordonator de Programe Asociaţie pentru Politică Externă

Studiu: Impactul viitorului Acord de Liber Schimb între R.Moldova şi UE asupra sectorului agroalimentar din R.Moldova

Acest studiu încearcă să ofere propuneri detaliate în ceea ce priveşte implicaţiile pentru R. Moldova în domeniul comerţului exterior cu produse agroindustriale în procesul de negociere a Acordului de liber schimb (ALS) aprofundat cu UE.

EU – Moldova negotiations: What is to be discussed, what could be achieved?

Raport realizat de Cristian Ghinea (Director executiv al Centrului Român de Politici Europene) şi Victor Chirilă (Director executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă) privitor la relaţiilor UE-RM.

Studiu: Perspectivele de reformare a sectorului serviciilor de transport aerian din Republica Moldova

În studiul dat este evaluat impactul pe care îl va avea procesul de liberalizare a pieţei transportului aerian asupra principalilor actori de pe piaţa R. Moldova, inclusiv din perspectiva procesului de integrare europeană.

Studiu: Securitatea energetică a R.Moldova în contextul aderării la comunitatea energetică

Prezentul raport reprezintă o tentativă de analiză a procesului de aderare la Comunitatea Energetică
atât din perspectiva soluţiilor pe care acesta le oferă pentru asigurarea securităţii energetice, cât
şi din perspectiva provocărilor pe care le prezintă pentru sectorul energetic al RM.

Rezultatele Alegerilor în Parlamentul European

Afla totul despre rezultatele Alegerilor in Parlamentul European (4-7 iunie 2009)

EXPERT-GRUP: Comerţul cu Uniunea Europeană: progres pe timp de criză?

In ultimii ani comertul de marfuri cu UE a evoluat foarte pozitiv atat in termeni absoluti, cat si relativi. Cu toate ca anul 2009 a fost marcat de criza globala financiara... 

EUROMONITOR Nr. 16

Monitorizarea relatiilor RM-UE in contextul Parteneriatului Estic 

SUB ACOPERIREA IMPUNITĂŢII: Raport despre reacţia autorităţilor moldovenesti la violenţa poliţiei în timpul protestelor post-electorale din aprilie 2009

Acest raport reflecta raspunsul Fundatiei Soros-Moldova la violentele post-electorale din Aprilie 2009. 

RAPORTUL Comisarului pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, Thomas Hammarberg, privind evenimentele post-electorale din RM

In centrul atentiei Raportului este problema tratamentului persoanelor retinute in legatura cu acele evenimente. 

Carta Europeană a Libertăţii Presei

Carta europeana a libertatii presei a fost semnata la 25 mai, la Hamburg de 46 de jurnalisti si redactori sefi din 19 tari. Carta enumera libertatile de baza ale presei, dreptul jurnalistilor dar si al cititorilor la informatie si masuri de protejare a presei de presiunile autoritatilor.

Monitorizarea relaţiilor RM-UE în contextul Parteneriatului Estic

SUB ACOPERIREA IMPUNITATII: Raport despre reactia autoritatilor moldovenesti la violenta politiei in timpul protestelor post-electorale din aprilie 2009

EXPERT-GRUP: Comerţul cu Uniunea Europeană: progres pe timp de criză?

In ultimii ani comertul de marfuri cu UE a evoluat foarte pozitiv atat in termeni absoluti, cat si relativi. Cu toate ca anul 2009 a fost marcat de criza globala financiara...

Perspectivele de reformare a sectorului de telecomunicații din Republica Moldova în contextul negocierii creării Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător între RM şi UE


euobserver rss

Curs Valutar
Cursul BNM (MDL)
EUR 15.47
SEK 1.74
DKK 2.08
CZK 0.61
HUF 5.23
PLN 3.64
EEK 1.03
GBP 18.50
LTL 4.48
LVL 22.90
RON 3.57
BGN 7.91
HRK 2.04
TRY 6.59
RSD 14.58
ISK 0.96
CHF 12.83
NOK 2.01

Meteo
Bruxelles
-7 °C - 1 °C
Amsterdam
-7 °C - -1 °C
Ankara
-14 °C - -5 °C
Andorra la Vella
-5 °C - 3 °C
Atena
0 °C - 4 °C
Belgrad
-10 °C - -4 °C
Berlin
-11 °C - -4 °C
Berna
-7 °C - -1 °C
Slovacia
-7 °C - -2 °C
București
-19 °C - -12 °C
Budapesta
-8 °C - -2 °C
Chișinău
-18 °C - -11 °C
Copenhaga
-3 °C - -1 °C
Dublin
0 °C - 4 °C
Helsinki
-13 °C - -9 °C
Kiev
-24 °C - -16 °C
Lisabona
6 °C - 15 °C
Liubliana
-6 °C - -2 °C
Londra
1 °C - 4 °C
Luxemburg
-9 °C - -1 °C
Madrid
-2 °C - 13 °C
Minsk
-23 °C - -16 °C
Monaco
-1 °C - 3 °C
Moscova
-24 °C - -16 °C
Nicosia
3 °C - 13 °C
Oslo
-14 °C - -8 °C
Paris
-4 °C - 3 °C
Podgorica
-3 °C - 4 °C
Praga
-12 °C - -4 °C
Priștina
-14 °C - -8 °C
Reykjavik
2 °C - 4 °C
Riga
-19 °C - -12 °C
Roma
6 °C - 10 °C
San Marino
0 °C - 1 °C
Sarajevo
-12 °C - -7 °C
Skopje
-9 °C - -3 °C
Sofia
-18 °C - -9 °C
Stockholm
-7 °C - -2 °C
Talin
-20 °C - -12 °C
Tirana
-2 °C - 7 °C
Vaduz
-7 °C - 0 °C
Valletta
8 °C - 12 °C
Varșovia
-18 °C - -11 °C
Vatican
16 °C - 24 °C
Viena
-8 °C - -3 °C
Vilnius
-22 °C - -14 °C
Zagreb
-7 °C - -1 °C